Denisa Iancu - Povestea mea
Drumul meu spre psihologie nu a fost unul liniar.
La 18 ani urma să dau admiterea la Medicină, însă cu o lună înainte de examen am fost nevoită să renunț.
Atunci m-am gândit pentru prima dată serios la Psihologie, dar frustrarea de a renunța la ceva pentru care muncisem atât de mult m-a făcut să nu urmez acest drum.
Am lucrat apoi 17 ani în alte domenii și, pentru mult timp, am continuat pe un drum profesional pe care îl construisem deja. Apropierea de burnout m-a făcut însă să mă întreb tot mai serios dacă viața pe care o trăiam era și cea pe care mi-o doream, pentru că nu mai găseam sensul muncii mele.
După aproape trei ani de ezitări, la 36 de ani m-am înscris la Facultatea de Psihologie.
Am absolvit Licența în Psihologie la Universitatea din Pitești, iar din toamna lui 2026 îmi continui pregătirea prin Masterul în Psihologie Clinică.
Am absolvit cursul APRICAS „Consilierea parentală integrativă a părinților în primul an de viață al copilului”, iar formarea continuă rămâne o parte importantă a drumului profesional pe care îl construiesc.
Psihologia a adăugat o nouă perspectivă asupra lucrurilor pe care le trăisem deja și m-a apropiat și mai mult de ceea ce m-a interesat dintotdeauna: oamenii, poveștile lor și tot ceea ce se află dincolo de ceea ce se vede la prima privire. Am găsit în ea și sensul pe care îl căutam: posibilitatea de a fi alături de un om într-un moment în care încearcă să se înțeleagă mai bine, să privească diferit ceea ce trăiește și să găsească resurse pentru a merge mai departe.
De ce tocmai aceste teme?
Relația cu mâncarea și corpul este o poveste pe care o cunosc de peste 20 de ani, din interior. Ani de luptă cu greutatea, episoade de mâncat emoțional și mâncat compulsiv (binge eating), obezitate și, mai târziu, experiența tratamentului cu GLP1 mi-au arătat cât de mult contează relația pe care o construim cu mâncarea și cu propriul corp și cât de mult poate depăși simpla întrebare „ce și cât mănânc”.
Maternitatea mi-a adus, la rândul ei, o înțelegere profund personală a presiunii, vinovăției, epuizării, depresiei, anxietății și schimbărilor de identitate care pot apărea atunci când devii mamă.
Experiențele mele personale nu înlocuiesc pregătirea profesională și nici nu presupun că povestea altei persoane seamănă cu a mea. Ele au contribuit însă la alegerea temelor pe care vreau să le aprofundez profesional și pe care le privesc cu empatie, curiozitate și fără judecată.