Medicamentele de tip GLP1 și relația cu mâncarea și corpul

Pentru multe persoane care încep un tratament cu medicamente de tip GLP1, una dintre cele mai surprinzătoare schimbări nu este cea pe care o văd pe cântar, ci liniștea care poate apărea în jurul mâncării, atunci când foamea se diminuează, sațietatea apare mai repede, poftele devin mai puțin intense, iar gândurile despre ce, cât și când vei mânca nu mai ocupă atât de mult spațiu mental.

Dacă ai petrecut ani întregi încercând să slăbești, alternând perioade de control cu momente în care simțeai că îl pierzi sau gândindu-te aproape permanent la mâncare, experiența aceasta poate fi eliberatoare, însă odată cu ea poate deveni clar și faptul că propriul corp se schimbă mult mai repede decât relația pe care ai construit-o cu mâncarea.

Ce se întâmplă cu food noise pe GLP1?

Termenul food noise este folosit pentru a descrie preocuparea persistentă și uneori intruzivă legată de mâncare, de la gândurile despre următoarea masă și poftele greu de ignorat până la negocierile mentale despre ce „ai voie” să mănânci și cât ai mâncat deja.

Conceptul este relativ nou în literatura științifică și nu reprezintă un diagnostic psihologic, însă a devenit tot mai cunoscut odată cu experiențele persoanelor aflate pe tratamente cu medicamente de tip GLP1, unele cercetări recente descriind o reducere a preocupării pentru mâncare și a poftelor în timpul tratamentului, experiența mea pe acest tratament fiind asemănătoare.

Iar atunci când zgomotul acesta se diminuează, trebuie să ne întrebăm: cum vreau să arate relația mea cu mâncarea atunci când nu mai trebuie să mă lupt permanent cu mine?

De ce pot să mănânc emoțional chiar dacă nu îmi este foame?

Aici apare una dintre confuziile pe care le putem întâlni în timpul tratamentului cu medicamente de tip GLP1: dacă foamea este mult mai mică, de ce mai apare uneori dorința de a mânca atunci când sunt stresată, tristă, furioasă, singură sau foarte obosită?

Răspunsul are legătură cu faptul că relația noastră cu mâncarea s-a construit în mult mai multe contexte decât cele în care ne era fizic foame, pentru că mâncarea poate însemna plăcere, conectare și tradiție, dar poate deveni și confort după o zi dificilă, o pauză într-o perioadă în care nu ne permitem prea multe sau una dintre modalitățile prin care am învățat să ne reglăm emoțiile.

Mâncatul emoțional ocazional face parte din experiența umană, însă devine problematic atunci când mâncarea ajunge să fie una dintre principalele modalități prin care facem față emoțiilor sau când episoadele sunt urmate frecvent de senzația pierderii controlului, vinovăție, rușine ori nevoia de a compensa.

Când corpul se schimbă, dar vechile reguli rămân

Tratamentul poate modifica apetitul, însă nu șterge automat anii în care ai învățat că anumite alimente sunt „rele”, că o zi în care ai mâncat diferit de plan este o zi „stricată”, că succesul înseamnă să mănânci cât mai puțin sau că trebuie să îți controlezi permanent corpul pentru a nu te îngrășa.

Uneori, tocmai reducerea foamei poate reactiva aceste reguli, iar gândul „dacă tot pot mânca puțin, ar trebui să profit” poate părea foarte firesc după ani de diete, la fel cum, pe măsură ce greutatea scade, poate deveni tot mai prezentă frica de a pune kilogramele la loc.

Și corpul se poate schimba mai repede decât imaginea pe care o avem despre el, astfel încât poți purta o mărime mai mică și să continui să vezi aceleași lucruri pe care le-ai criticat ani întregi sau să descoperi că pragul la care credeai că vei fi, în sfârșit, mulțumită se mută de fiecare dată când te apropii de el.

Unde poate interveni consilierea psihologică?

Perioada pe tratament cu medicamente de tip GLP1 poate fi și un context în care să privești relația pe care ai construit-o cu mâncarea și corpul, explorând mâncatul emoțional, gândirea de tip „totul sau nimic”, regulile alimentare rigide, vinovăția după mâncare, teama de recâștig ponderal sau dificultatea de a te adapta unui corp care se schimbă.

Consilierea psihologică nu înlocuiește monitorizarea medicală și nici intervenția nutrițională atunci când aceasta este necesară, însă poate oferi un spațiu în care să lucrezi cu partea psihologică a unei experiențe care înseamnă mult mai mult decât numărul de kilograme pierdute.

Pentru că tratamentul poate schimba foamea, iar ceea ce faci cu spațiul mental care rămâne poate deveni o oportunitate de a construi, treptat, o relație cu mâncarea în care există mai puțină frică, mai puțină vinovăție și mai puțină energie consumată încercând permanent să controlezi ceea ce mănânci și corpul în care trăiești.

Vrei să explorezi mai departe relația ta cu mâncarea?

Am creat „Dincolo de foame”, un ghid gratuit de suport psihologic pentru persoanele aflate pe tratamente de tip GLP1 sau care se gândesc să înceapă un astfel de tratament, în care vei găsi informații și exerciții de reflecție despre foame, food noise, mâncat emoțional, imagine corporală și frica de a te reîngrășa.

Descarcă gratuit ghidul „Dincolo de foame”